Fundus / Stoc (gebundenes Buch)

Gedichte. Deutsch / Rumänisch
Verlag:
ISBN/EAN: 9783863561499
Sprache: Deutsch
Umfang: 86
Einband: gebundenes Buch
Cuvânt înainte

Prezenta antologie din lirica poetului german Matthias Kehle începe cu suspiciunea că „zilele ar fi gândite doar de probă“. O probă cu ce scop? Spre a-și trăi cu adevărat viața? Spre a fi fericit? Așa încât domeniul liric și existențial al acestui volum este deja precis demarcat. Cu fiecare nou poem și cu fiecare nou „tu“, care este solicitat, cititorul trebuie să se întrebe: Se referă și la mine? Nu sunt și eu omul modest din primul poem cu o singură picătură de sânge în pupile?

Versurile lui Kehle deschid ferestre spre singularitate, când persistăm acolo sus în siguranța propriei locuințe și nu vrem să ne expunem furtunilor exterioare. Spre dorința de solidaritate, atunci când spate în spate cu persoana dragă visăm visul fără speranță că porumbeii nu-și vor lua în ultimul moment zborul. Pe ce te mai poți bizui?

„Revista luxurioasă” intitulată copilărie a fost doar un „balet de cioburi“. Viața urbană este fragmentată și deșartă. Lupta de la un semafor la altul, așteptând o șansă de-a înainta. Familia are secretele sale și cândva te plimbi prin casa părintească – gazdă a propriei tale copilării – știind că va trebui să o lichidezi.
Atunci mai degrabă în natură, ea poate fi cutreierată împreună. Dar peisajul care a momit perechea în „Parcare, la început de martie“, încălzită încă de soarele ultimei veri, este iernatic. Poți doar să te întrebi: Cât timp vor mai ține puterile?

Ca-ntotdeauna, important e să încerci să revii la viață. Pentru a nu fi obligat cândva să constați că nu ai avut nimic de salvat din „bezna albă de probă“. Aceasta ne revelează poezia clarvăzătoare a lui Matthias Kehle, fără agitări, în imagini și cuvinte mereu surprinzătoare.

Cătălin Dorian Florescu